![](/https://help.apple.com/assets/6716BC9FE5D89C1A7D02A219/6716BCA0C3B14F6AF705E77C/ro_RO/ddc731cb860939a83b0e2dd2ae548257.png)
Configurarea alertelor de separare în aplicația Găsire de pe Mac în cazul în care un dispozitiv rămâne în urmă
În aplicația Găsire de pe Mac, puteți activa alerte de separare pentru un dispozitiv, astfel încât să nu îl lăsați accidental în urmă. De asemenea, puteți adăuga și elimina locurile autorizate.
Important: deși puteți gestiona alertele de separare pe Mac, le primiți pe dispozitivul care partajează localizarea dvs. Consultați “Configurarea alertelor de separare în cazul separării de un dispozitiv” în manualul de utilizare pentru iPhone sau iPad sau Găsirea dispozitivelor pierdute în Manualul de utilizare Apple Watch.
Puteți configura alerte de separare pentru dispozitivele următoare:
iPhone, iPad sau iPod touch cu iOS 15, iPadOS 15 sau versiuni ulterioare
Laptop Mac cu cip Apple și macOS 12 sau ulterior
Căștile AirPods compatibile care au rețeaua Găsire activată
Portofelul pentru iPhone cu MagSafe compatibil
Activarea sau dezactivarea alertelor de separare
Pentru majoritatea dispozitivelor, primiți o alertă la fiecare separare de dispozitivul care partajează localizarea dvs. În cazul portofelului pentru iPhone cu MagSafe, primiți o alertă la un minut după separarea acestuia de iPhone.
Accesați aplicația Găsire
de pe Mac.
Faceți clic pe Dispozitive, selectați un dispozitiv, apoi faceți clic
pe hartă.
Sub Notificări, faceți clic pe Notificare la separare (sau Notificare la detașare).
În partea de sus, activați sau dezactivați Notificare la separare (sau Notificare la detașare), apoi faceți clic pe OK.
Adăugarea unui loc autorizat
Un loc autorizat este un loc în care puteți lăsa dispozitivul dvs. fără a primi o alertă.
Accesați aplicația Găsire
de pe Mac.
Faceți clic pe Dispozitive, selectați un dispozitiv, apoi faceți clic
pe hartă.
Sub Notificări, faceți clic pe Notificare la separare (sau Notificare la detașare).
Faceți clic pe Localizare nouă.
Sfat: locurile autorizate anterior apar în lista de sugestii pentru ca dvs. să le puteți readăuga rapid.
În câmpul de căutare, introduceți un loc și apăsați Retur sau alegeți un loc sugerat.
Pentru a modifica dimensiunea razei localizării, faceți clic pe Mică, Medie sau Mare.
Faceți clic pe OK, apoi alegeți dacă acesta este un loc autorizat numai pentru acest dispozitiv sau pentru toate dispozitivele și articolele dvs.
Faceți clic pe OK din nou.
Eliminarea unui loc autorizat
Accesați aplicația Găsire
de pe Mac.
Faceți clic pe Dispozitive, selectați un dispozitiv, apoi faceți clic
pe hartă.
Sub Notificări, faceți clic pe Notificare la separare (sau Notificare la detașare).
Lângă locul pe care doriți să îl eliminați, faceți clic pe
.
Faceți clic pe Elimină, apoi faceți clic pe OK.
Notă: partajarea localizării și găsirea dispozitivelor nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile.